Totul a început cu un vis mic, dar plin de pasiune – Bebe Chef. Ne doream un loc unde părinții să poată găsi rețete și meniuri sănătoase pentru bebeluși și adulți, fără să fie nevoiți să parcurgă pagini întregi pline de reclame. Ideea a apărut înainte de diversificarea Petrei, când simțeam frustrarea de a nu găsi rețete simple și curate pentru micuța mea. Bebe Chef este încă în lucru, dar visul nu s-a oprit aici…
Pe măsură ce nevoile noastre și ale fetiței noastre creșteau, am început să căutăm un loc în Sectorul 6 unde să putem savura o cafea bună, în timp ce ea se joacă într-un mediu sigur și plăcut. Însă, de fiecare dată, trebuia să călătorim cel puțin 30 de minute cu mașina pentru a găsi un astfel de loc. Am simțit că trebuie să facem ceva – undeva în sufletul meu știam că nu sunt singura mămică ce caută acest tip de spațiu.
De multe ori am trecut pe lângă acest spațiu fără să îndrăznim să ne oprim, dar într-o seară, după o vizită la locul de joacă, am decis să iau numărul de telefon afișat. Am sunat, iar de acolo totul a fost o nebunie frumoasă. A doua zi ne-am hotărât să luăm spațiul, iar în doar 25 de zile am reușit să-l transformăm în Bebe Café – un loc creat din dragoste, pentru copii și părinți deopotrivă.
Vă așteptăm cu drag să deveniți parte din povestea noastră și să creați amintiri frumoase alături de cei dragi. Bebe Café este mai mult decât un loc de joacă – este un vis devenit realitate, iar visul nostru este să construim împreună o comunitate unită de părinți și copii, în care fiecare se simte acasă!
Cu toată inima,
Sorina, Eugen, Petra si Vera❤️
#BebeCafe #DeLaVisLaRealitate #CafeaȘiJoacă #Sector6 #LocDeJoacăPentruCopii #AmintiriDeFamilie
